Încet, Încet, apar noi investigații ale AEPD referitoare la obligativitatea respectării prevederilor hotărârii CJUE Schrems II ( un rezumat al acestei hotărâri, găsiți aici). Astfel, în mai 2021, AEPD a deschis două investigații:
- una dintre ele privește utilizarea serviciilor cloud AMAZON Web Services, în cadrul instituțiilor Uniunii Europene;
- cealaltă, privește utilizarea pachetului (suitei) office Microsoft Office 365 de către Comisia Europeana.
Wojciech Wiewiórowski, AEPD: “În urma raportării realizate de instituțiile și organismele UE, am identificat anumite tipuri de contracte care necesită o atenție deosebită și, de aceea, am decis să începem aceste două investigații. Sunt conștient de faptul aceste contracte au fost semnate la începutul anului 2020 înainte de hotărârea “Schrems II” și că atât Amazon, cât și Microsoft au anunțat noi măsuri cu scopul de a se alinia la hotărâre. Cu toate acestea, este posibil ca aceste măsuri anunțate să nu fie suficiente pentru a asigura respectarea deplină a legislației UE privind protecția datelor, fiind necesară o investigație adecvată”.
Wojciech Wiewiórowski, AEPD: „Instituțiile, organismele și agențiile UE – la fel ca orice alte entități din UE/SEE – sunt dependente de un număr limitat de mari furnizori. Prin intermediul acestor investigații, AEPD urmărește să ajute instituțiile, organismele și agențiile UE să își îmbunătățească procesul de conformitate privind protecția datelor atunci când negociază contracte cu furnizorii lor de servicii”.
Așteptam cu mare interes rezultatul acestor investigații și bineînțeles implementarea cu strictețe a prevederilor hotărârii CJUE Schrems II, la nivelul Uniunii Europene.
Pentru mai multe amănunte, sursele sunt aici si aici.
Be Smart! Protect your data and respect GDPR!